Închipuie-ți că așa cum dormeai și, probabil, visai frumos, pe la 2.30 noaptea, bate cineva la ușă sau la geamul tău, insistent și enervant. Câinii latră nebunește în curte, iar tu tragi cu coada ochiului prin geam și vezi 3-4 soldați înarmați. Te temi să le răspunzi, d-apoi să le deschizi.
Na-ți-o bună, ți s-au trezit și toți cei 3 copii, ăla de 8 luni începe a plânge de parcă-l taie cineva. Nevastă-ta încearcă din răsputeri să-i liniștească, le mai astupă și gura, dar inutil. Gata, acum nu te mai ascunzi, au înțeles și cei de-afară că sunteți toți acasă.
Te mai uiți odată prin geam, vezi că sunt soldații, iar cu ei și vecinul Gheorghe, care te convinge să le deschizi ușa. Asta și faci. Scoți zăvorul, deschizi și prin întuneric unul dintre soldați îți arată o hârțoagă pe care era scris ceva în rusă. Tu niciodată n-ai știut să citești în rusă. Cu atât mai mult pe întuneric. Soldatul îți zice că ai 15 minute să-ți strângi lucrurile, strictul necesar, după care să ieși cu toată familia în curte.
Ești nebun? – îl întrebi. Și undeva când erai pe la litera u din cuvântul nebun, o primești cu patul armei direct în piept. Te sperii. Abia de-ți mai restabilești respirația, dar te mobilizezi, intri în casă, iei în mare grabă niște haine, niște pâine, niște bani (încă nu știai că n-o să ai unde să-i cheltui). Apă nu-ți iei, pentru că pe atunci nu existau peturile de la Gura Căinarului. Stai vreo minută și te uiți prin casă și parcă ai lua totul, dar parcă nu ai mai lua nimic. Te apasă zdrobitor frica generată de necunoscuta situației ce se petrece.
Îți iei nevasta, copiii și ieși afară. Soldații te însoțesc afară din curte, unde la poartă așteaptă un camion cu motorul pornit. Te urcă sovieticii în el, iar acolo îl întâlnești și pe vărul Ilie, pe unchiul Haralambie, cu familiile lor. Îi întrebi ce se petrece, dar nici ei habar nu au. Îi mai întrebi și pe soldați, dar nu răspund. Îl întrebi pe vecinul Gheorghe, care e și el pe-acolo cu soldații și el îți zice că totul va fi bine, să nu-ți faci griji.
Au urcat cu tine în spate, în camion, și 2 soldați cu baioneta pusă la armă. Mergeți undeva vreo oră și ajungeți într-un sfârșit la gara de tren. Cobori din mașină, cu tot cu familie, și vezi un ocean. Un ocean de oameni. Treziți ca și tine, la fel în miez de noapte și scoși din casă cu ce-au reușit să apuce și ei. Iar în aer, se simțea mai multă frică decât oxigen. Și când trăgeai aer în piept, trăgeai de fapt frică.
Trenul șuieră înfiorător de tare. Al doilea cel mai răsunător sunet pe care-l auzi este cel al plânseturilor de copii. La un moment dat, soldații vă înconjoară din toate părțile și vă îndreaptă către tren, spre vagoane. Intrați cu toții în vagoanele care nu aveau nici ferestre, nici scaune, nici toaletă, nimic, în care mirosul de urină și fecale de animale predomină, fiindcă e plin de mizerie acolo. Vă găsiți fiecare familie câte un colțișor de vagon. Stați înghesuiți ca șprota-n cutie. Și trenul mai șuieră isteric de vreo două ori, iar de pe peron se aude o voce puternică: Поехали!
În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941 (ora 2.30) au fost ridicate 32.423 persoane din Basarabia și Bucovina de Nord, dintre care 6.250 au fost arestate, iar restul 26.173 de persoane deportate în Kazahstan, Krasnoiarsk, Komi, Omsk, Novosibirsk, etc.”
*Sursa: Dragoș Galbur (blog.galbur.ro)