Şi, dat fiind că nu te poţi vedea pe tine însuți decât prin reflecție, eu, oglinda ta, îţi voi descoperi cu modestie ceea ce încă nu știai despre tine, spunea William Shakespeare.
O să încep cu ceva banal, dar asta e. Trăim într-o lume cu ghimpi. Nimeni, dar absolut nimeni nu îți vrea binele, să știi. Bine, cu excepția câtorva oameni, dar, per general, cam asta e ideea. Cred că ar trebui să te obișnuiești deja cu acest fapt și să începi să faci ceva pentru tine și să nu te mai gândești la ce o să creadă cei din jur. Când scriu asemenea îndemnuri, eu mă refer la lucruri diferite, dar pozitive, cu impact, chestii care contravin așa numitor „reguli” sau „legi” ale societății, dar totodată nu fac parte din categoria – anarhie.
Nu vreau să complic această idee, fiindcă, devine sofisticat deja. O mie de oameni, o mie de păreri. Chiar nu poți corespunde tuturor concomitent, așa că la gunoi cu reproșurile lor! Cei care au schimbat lumea, la sigur, nu aveau timp pentru a asculta părerile lor, ei inventau viitorul.
Nu vreau să crezi că acest articol e despre urâtul din lume sau despre negativ, da, tu cel care ai ajuns, totuși, aici cu lectură, acest articol e despre tine! Hai să inventăm viitorul!