Nici o toamnă nu ține pentru totdeauna pentru că de fiecare dată iarna vine atunci când e rândul ei și iată că a sosit şi iarna mult aşteptată, cel puţin calendaristic.
În perioada aceasta avem ocazia să găsim oriunde şi oricând fenomenul de îngheţ şi dezgheţ, totul fiind într-o stare intermediară, iarna neinstalându-se în adevăratul sens al cuvântului.
Nu pot spune că iarna este anotimpul meu preferat, nici că îmi doresc cu ardoare să mă mut la Polul Nord și să trăiesc în iglu, că un eschimos, dar nu pot spune nici că o urăsc cu înverșunare. De când m-am născut am trăit într-o țară cu 4 anotimpuri și am învățat să le accept pe toate așa cum sunt. Știți care este treaba de fapt? Eu cred că fiecare lucru, fiecare persoană, fiecare întâmplare și implicit fiecare sezon al anului are și o parte frumoasă. Depinde doar de noi să o desoperim și să invatatm să o apreciem. De ce să ne batem capul cu lucruri urâte? Orice poate fi de poveste, dacă noi îl facem să fie de poveste.
Când eram copil desigur că iubeam iarna. Care copil nu o iubește? Locuiam la țară și aveam o curte mare la dispoziția mea. Când se așternea zăpada și la vremea aceea era din belșug, abia așteptam să ies, să mă tăvălesc prin ea, să mă dau cu sania, să fac oameni de zăbadă. Cu greu intram seara în casă când mă chemau ai mei părinți. Adoram omătul proaspăt și nu mi-aș fi imaginat iarna fără zapadă, fără foc în sobă, lemne tronsnind, vânt care șuieră în geam, ferestre înghețate, flori de gheață, sau viscole năprasnice care mă țină zile în șir departe de școală.
Când am mai crescut am cam uitat de ea, în tumultul adolescenței alte lucruri au devenit prioritare. Așa că putea să fie acolo putea să nu, nu prea mă interesa. Devenisem indiferentă cu iarna. Apoi în anii maturității am început chiar s-o urăsc uneori. În aglomerația și mizeria Chișinăului sălbatic, urâm gerul când îmi înghețau picioarele așteptând autobuzul în drum spre serviciu. Mă enervau străzile nedezapezite pe care înaintam cu greu, sau gheața ce se forma mai apoi pe trotuare.
Dar cu toate aceastea nu mi-am putut niciodată imagina sărbătorile de iarnă fără zăpadă. Păi cu ce mai ajunge Moș Crăciun dacă nu cu sania? Cu bicicleta? Cum mai miroase bradul dacă nu e ger? Ce gust mai are cozonacul dacă afară nu șuieră vântul? Ce farmec mai are goana după cadouri, dacă nu ninge? Nu știu alții cum sunt, dar eu nu mi-aș închipui Crăciun la 30 de grade. Poate totuși aș încerca într-un an de curiozitate, dar tot cu zăpadă îl găsesc mai fermecător.
Deci iarna poate fi și frumoasa dacă noi încetăm să-i mai vedem doar partea negativă și începem să ne bucurăm mai mult de micile ei minuni. Ce dacă vremea copilăriei a trecut, nu e interzis să o reînviem din când în când.
Termin acest articol cu speranţa că poate îmi veţi povesti şi voi, despre cum vă place iarna dar și despre luna voastră de decembrie frumoasă şi fructuoasă şi cu urarea ca luna să o depăşească cu mult, în bucurie şi realizări!
