„Cine sunt eu?” – o întrebare cu adevărat importantă

0
589

Un om la fel ca toți ceilalți. Un tânăr unic, în urmare de vise. Cu doar 25 de primăveri în spate, un pix în mână, o foaie în față și o speranță în piept. Scriu ceea ce gândesc, ce simt și ce fac, ceea ce beau și sărut.

Un om cu calități și cu defecte în armonie, un om care s-ar putea mândri cu câteva fapte mărețe. Un om cu greșeli omenești, cu experiențe de viață frumoase dar și urâte, un om cu frământări interioare, un om care a fost foarte fericit dar și cumplit de nefericit, un om care s-a prăbușit și s-a ridicat de prea multe ori, un om care de câteva ori s-a abandonat pe sine, dar care s-a regăsit de fiecare dată. Un om care a crezut orbește în oameni, în fericire și în iubire și care a cunoscut gustul amar al eșecurilor și al dezamăgirilor.

Sunt un om care a înțeles într-un târziu că viața nu trebuie să fie perfectă pentru a fi fericit și că fericirea nu este condiționată de a avea totul, ci de a te avea pe tine, de a fi liber și de a avea iubire.

Sunt un om care a cunoscut binele și răul, care a ales rațional dar și irațional, un om care atunci când privește în urmă nu are regrete, lucruri nespuse, promisiuni neonorate și vise neîmplinite.

Sunt un om simplu, un om visător, un om cald, căruia nu-i este rușine să-și strige iubirea în gura mare, care își recunoaște greșelile și înfrângerile cu demnitate și curaj, un om care nu se teme de judecățile lumii.

Sunt un om care a fost curtat de moarte și care a refuzat-o ferm, luptând cu puteri nebănuite. Un om care a pierdut mult, uneori totul, fiind nevoit să o ia de la zero de câteva ori. Sunt un om care, deși e plin de răni, uită de orice durere atunci când cineva drag suferă. Un om lipsit de egoism, care acceptă că uneori trebuie să se pună pe locul doi.

Sunt un om care iartă fără a aștepta să i se ceară iertare, care acordă încă o șansă și încă una,  crezând în reabilitare, un om capabil să uite orice rău, dacă i se oferă puțină iubire.

Sunt un om care se îndrăgostește nebunește și fulgerător, care nu-i uită și nu-i urăște pe aceia pe care i-a iubit cândva. Sunt un om imprevizibil de multe ori, un om care a spus „pleacă!” atunci când ar fi vrut să spună „rămâi!”, un om care a plecat atunci când ar fi vrut să rămână, un om care ar fi vrut să plece atunci când a rămas.

Sunt un om care își iubește viața și alege să îi dea sens, un om care se bucură de ea în fiecare clipă.

Orice gând ai avut despre tine însuți, nu reprezintă cine ești de fapt. Adevărul despre cine ești nu poate fi gândit, numit sau definit. Oricum te-ai defini: copil, adolescent, tată, o persoană suferindă sau iluminată, întotdeauna în spatele acestor cuvinte se află adevărul despre tine. Nu îți este străin. Îți este atât de aproape încât nu-ți vine să crezi că ești tu.

Te invit să îți lași atenția să se scufunde în ceea ce a fost mereu aici, așteptând deschis să fie văzut de propriul sine. Cine ești tu cu adevărat? Ești vreo imagine care îți apare în minte? Ești vreo senzație care îți apare în corp? Ești vreo emoție care îți trece prin minte și corp? Ești ceva ce altcineva a spus că ești? Sau ești răzvrătirea împotriva a ceea ce altcineva a spus că ești?

LASĂ UN COMENTARIU